Pentru ca tot urmeaza Raliul Sibiului 2010, am stat de vorba cu Laura Antonov, directorul de marketing al Citroen Romania, despre implicarea marcii franceze in Campionatul National de Raliuri. Citroen este partener al etapei de la Sibiu si, din acest an, organizator al Citroen Racing Trophy Romania. Daca vreti sa aflati mai multe despre activitatea marcii in Romania, urmariti @CitroenRO pe Twitter.
Ce avantaje are reprezentantul unui constructor in urma parteneriatului cu un asemenea eveniment?
Citroën a decis sa comunice, la nivel mondial, si prin motorsport. Chiar daca avantajele in Romania nu sunt aceleasi cu cele din WRC de exemplu, a fost o decizie fireasca sa ne implicam in raliurile din Romania. Avantajul principal este ca prin performantele obtinute in astfel de competitii creste notorietatea marcii. In plus asocierea cu un asemenea eveniment reprezinta o forma de publicitate neconventionala, capitol la care Citroën a excelat intotdeauna.
In ce consta implicarea Citroën Romania la Sibiu?
Citroën Romania este partenerul traditional al Raliului Sibiului furnizand in primul rand masinile necesare desfasurarii raliului si deplasarii oficialilor pe durata raliului, masina oficiala a raliului fiind C-Crosser (model care a facut fata onorabil conditiilor destul de extreme carora a fost supus in anii trecuti). In al doilea rand este o asociere de imagine, Citroën profitand de acest parteneriat, dar si de logistica angrenata de raliu pentru a organiza diverse evenimente.
Sinteti de mai multi ani parteneri ai etapei de la Sibiu. Ce rezultate a avut pina acum aceasta colaborare (dpdv imagine, vinzari, etc)?
Am fost foarte multumiti, in cei doi ani de parteneriat, de oglindirea in mass-media, de numarul de articole si mentiuni legate de actiunile noastre la Raliul Sibiului. Cred ca si notorietatea noastra a crescut datorita acestei asocieri, pe langa faptul ca am reusit sa facem cunoscute si in Romania performantele Citroën in raliuri.
Considerati publicul de raliuri din Romania drept un target pentru Citroën?
Citroën a decis sa se implice in raliuri si, cu siguranta, pasionatii acestui sport sunt un target pentru Citroën. Incercam sa aplicam si noi aceeasi reteta, la un nivel mai mic, si in Romania. Fara indoiala un suporter care merge pe probele speciale poate deveni si client pentru un model Citroën.
Aveti si o cupa monomarca. Ce avantaje de imagine va aduce aceasta?
2010 este primul sezon complet din Citroën Racing Trophy Romania. Nu as spune ca este chiar o cupa monomarca in adevaratul sens al cuvantului pentru ca nu se intocmeste un clasament diferit fata de cel de la grupa A. Este pur si simplu un proiect prin care vrem sa sustinem pilotii din Romania care concureaza cu modelele Citroën C2 R2 si C2 R2 Max. Avantajele sunt legate in special de promovarea modelelor concepute de Citroën Racing pentru clienti privati, dar si de crestere a notorietatii marcii datorita implicarii in competitii auto.
Aveti in plan si alte proiecte legate de motorsportul din Romania, in general, si de CNR, in special?
In acest moment Citroën Romania sustine o etapa din Campionatul National de Raliuri si un rally show care se desfasoara tot la Sibiu. In plus, acesta este primul sezon complet din Citroën Racing Trophy Romania, un trofeu prin care incercam sa sustinem pilotii care concureaza cu modelele Citroën C2 R2 si C2 R2 Max. In 2010 nu mai avem deocamdata niciun alt proiect legat de sporturile cu motor din Romania, iar daca vom avea un alt proiect in viitor acesta va fi legat, atata timp cat la nivel mondial Citroën se implica in raliuri, doar de CNR.
Istoria BMW M3 este una foarte bogata, dar nu are nici un rost sa ma apuc acum sa o spun, pentru ca o gasiti pe o gramada de site-uri din numai citeva click-uri. Va spun doar ca BMW a lansat o editie aniversara a lui M3, una GTS, care este cea mai puternica de pina acum. Coupe-ul are un motor V8, de 450 CP si o transmisie cu dublu ambreiaj si cu 7 trepte de viteza. Evident ca si suspensia este modificata, masina este foarte usoara si, desi a fost conceputa pentru competitii, poate fi inmatriculata fara probleme. Dar mai multe amanunte gasiti in filmele de mai jos, in care va vorbeste Rolf Scheibner, managerul de produs pentru M3 GTS.
Etapa de la Sibiu, cea de-a 5-a din sezonul 2010 al CNR, este preferata mea. Trecind peste faptul ca acolo am obtinut, alaturi de Vlad Terzi, cel mai bun rezultat al carierei noastre, locul 5 la general, acest raliul este unul spectaculos, dur si bine organizat. Probele speciale sint in niste zone absolut spectaculoase, asa ca va invit pe toti sa mergeti acolo, va fi o frumoasa iesire in weekend.
Incercati sa vedeti vineri, pe 16 iulie, Santa de noapte, o proba frumoasa si dificila. Prima masina va lua startul la ora 22:19, asa ca va sfatuiesc sa va duceti pe trasu pina la ora 20:00, pentru ca va fi aglomeratie.
In a doua zi, simbata, 17 iulie, probele unde se va cistiga raliul sint Santa Max si cele doua treceri pe Gitu’ Berbecului.
Pentru informatii vizavi de traseu si program intrati aici.
P.S. Voi fi prezent la fata locului si o sa va mai tin la curent cu ce se intimpla pe acolo. Daca aveti nelamuriri sau intrebari, nu ezitati sa ma contactati!
Sintem abia la jumatatea sezoanelor din motorsport, dar sint sigur ca toata lumea este interesata la ce posturi TV poate urmari competitiile, atit anul acesta, cit si in viitorul apropiat.
Avind in vedere ca Formula 1 este cea mai populara serie, se pare ca dupa trei ani TVR va pierde drepturile de difuzare a acestei competitii, Marele Circ urmind a fi transmis de Digi Sport. Cel putin asa spun zvonurile, pentru ca nu se stie nimic sigur. Pe piata se zvoneste ca Digi Sport a cumparat Formula 1 pentru urmatoarele trei sezoane la un pret de 7 milioane de euro. Am vorbit si cu reprezentantii postului, insa mi-au spus ca nu este nimic oficial, dar ca politica lor este de a intra in licitatii pentru toate competitiile de top din lumea sportului. Promit sa revin cu mai multe amanunte cind le voi avea.
Campionatul Mondial de raliuri poate fi vazut in acest sezon la Motors TV, dupa ce Eurosport nu mai transmite rezumatele cu care eram obisnuiti. Se pare ca pe viitor situatia va ramine neschimbata.
Daca tot am vorbit de Eurosport, ei ramin cu o zestre bogata de transmisii de motorsport, avind drepturi pentru WTCC, Grand Series by Renault, Formula 2 si competitiile de anduranta.
DTM se poate vedea pe Sport Klub, dar si aici sint niste semne de intrebare pentru viitor. Am auzit ca este posibil ca acest post, ca si Sport 1 – ambele de provenienta maghiara – sa isi inceteze activitatea pe piata romaneasca. Si aceste informatii sint la nivel de zvonuri, cert este ca pina la finele sezonului DTM-ul poate fi urmarit la Sport Klub.
In ceea ce priveste MotoGP, aici situatia este destul de clara, drepturile avindu-le Digi Sport.
Concluzia este ca, incet-incet, se pare ca vom vedea din ce in ce mai putin motorsport la posturi TV accesibile indiferent de provider-ul de cablu sau televiziune prin satelit. Ramine de vazut cit de eficiente vor fi aceste transmisii pentru posturi gen Digi Sport.
UPDATE 1: Vad ca postul meu a stirnit deja reactii in online, asa ca am decis sa mai fac sapaturi. Am contactat citeva surse care cunosc foarte bine ce se intimpla cu contractele de difuzare ale Formulei 1 - nu o sa le spun numele, pentru ca mi-au dat niste informatii “off the record” - si care mi-au confirmat faptul ca Digi Sport va transmite Formula 1 in urmatoarele trei sezoane si ca intelegerea este parafata. Se pare ca suma pentru care au fost cumparate drepturile nu este de 7 milioane, ci este ceva mai mica. Oricum, am inteles ca si TVR a fost in discutii cu FOM (Formula One Management), dar Digi Sport au oferit cu 50% mai mult decit televiziunea publica.
Se pare ca au mai fost interesate si alte posturi TV din Romania, dar i-au contactat pe cei de la FOM dupa ce acestia ajunsesera la o intelegere cu Digi Sport.
Stiu ca toata lumea vrea sa stie cine va comenta Formula 1 la Digi Sport, insa deocamdata nu am nici o informatie legata de comentatori.
Aceasta este una dintre cele mai scumpe masini din lume - din cite stiu eu - si costa 850.000 de euro! Ati citit bine, asta este pretul lui Zenvo ST1, supercar “made in Denmark”, care se va produce intr-o serie limitata la numai 15 unitati.
Zenvo Automotive este o companie daneza, cu sediul la 50 km de capitala Copenhaga. Cercetarea si dezvoltarea acestei masini a inceput in 2004, iar un prototip a fost prezentat in premiera anul trecut, la Cursa de 24 de ore de la Le Mans. S-a trecut apoi la productia de serie, daca o putem numi asa avind in vedere ca se vor construi doar 15 bucati, iar cea dintii masina care a parasit uzina s-a dus direct in garajul unui seic din Dubai. Normal, ca doar prin acea zona sint cele mai exclusiviste colectii de masini.
Bolidul a fost expus si la Salonul Auto din Dubai, unde a facut furori cu designul sau. Care, apropo, apartine in totalitate companiei daneze, care nu a lucrat cu nici o casa de specialitate pentru a desena masina. In partea frontala, totul se concentreaza in jurul emblemei hexagonale a celor de la Zenvo, in timp ce in partea din spate, pastrind acelasi principiu, totul a fost conceput in jurul difuzorului. Sasiul lui ST1 este din otel, in timp ce caroseria a fost produsa din carbon.
Desi este o masina supersport, este echipata cu tot ce trebuie pentru a fi in ton cu moda. Are aer conditionat, sistem propriu de navigatie cu display de 7,5 inch, camera pentru mersul cu spatele, airbag-uri sau crusie control.
Sub capota are un propulsor V8 de 7 litri, care este sustinut de o turbina si de un supercharger. Acesta poate functiona si cu etanol, iar dupa informatiile oferite de producator dezvolta in jur de 1.000 CP si un cuplu monstruos de aproximativ 900 Nm. Cutia de viteze este manuala, cu 6 rapoarte, iar soferul are la dispozitie si padele pe volan.
Numele masinii a fost ales intr-un mod foarte simplu: S vine de supercharger, T de la turbo, iar 1 de la faptul ca este primul model produs.
P.S. Zenvo nu este cea mai scumpa masina din lume, dupa cum bine am fost corectat de unii cititori. Am uitat de Veyron, spre exemplu.
Astazi, Dacia a lansat oficial si in Romania SUV-ul Duster. Sau crossover, cum le place unora sa ii zica. Producatorul roman a strins deja multe comenzi si sint sigur ca masina se va vinde bine, pentru ca, daca iei in calcul raportul pret/calitate, este greu sa-i gasesti un concurent redutabil.
Evident, ii putem reprosa ca interiorul este cam saracacios pentru vremurile noastre, ca alte masini din acelasi segment sint mai performante, etc. Dar asta nu inseamna ca Duster nu isi are locul pe piata si ca nu are calitatile sale. In plus, sa nu uitam ca cea mai scumpa versiune costa aproape 16.000 de euro, iar in banii astia nu gasesti un SUV/crossover mai performant, mai bine echipat sau cum vreti voi… mai bine.
Acum ajung si la al doilea subiect pe care vroiam sa il supun atentiei voastre. In vremuri de criza, Dacia a vindut bine si va vinde bine si noul Duster. Asta este sigur. Intrebarea este ce se va intimpla dupa ce criza va trece?
Sper ca noul Duster, lansat astazi pe plaiurile mioritice in prezenta lui Alain Prost sa fie un soi de punte pe care Dacia o face spre perioada de revenire. Sa fie un model care “panseaza” criza si care se va vinde indiferent de positia financiara a pietelor din Vest. Sau, daca vreti, sper ca Dacia sa-i fi facut pe europeni sa-si “dea greata” si sa prinda gustul modelelor romanesti.
Dupa ce am vazut ca Mircea Mester spera ca lucrurile sa ramina neschimbate, am simtit nevoia sa mai adaug si eu ceva. Intr-adevar, chiar daca va suna ciudat, criza a fost perfecta pentru Dacia, care a vindut bine masinile sale ieftine. Pe de alta parte, chiar si dupa ce va trece criza, iar tarile dezvoltate isi vor recapata puterea de cumparare, de ce oamenii de pe acolo nu ar mai cumpara un Sandero sau un Duster? Dupa cum imi spunea Alain Prost la lansarea lui Duster, aceasta masina te poate transporta in siguranta de la punctul A la punctul B, este economica, nu te costa multi bani sa o cumperi si este ieftina de intretinut. Prost a mai spus un lucru interesant: Dacia este o a doua masina perfecta pentru majoritatea familiilor occidentale. In plus, masinile marcii romanesti nu mai au acum imaginea unor “coteturi” pe roti, carora le cade tabla si care nu sint fiabile.
Luind in calcul toate aceste aspecte, chiar daca au fost spuse de un triplu campion mondial de Formula 1 care are o legatura profesionala cu Dacia, va intreb: de ce sa scada vinzarile romanilor dupa ce va trece criza.
Eu as face pariu ca Dacia va vinde bine si in continuare, cu o singura conditie: sa continue sa isi dezvolte gama si sa fabrice masini corecte, la fel ca Sandero sau Duster.
Nu obisnuiesc sa imi umplu blogul doar cu poze, doar ca sa mai am cite ceva postat, da’ asta chiar ca merita! Multumiri lui Dragos, prietenul care mi-a trimis-o pe mail.
Citeva opinii personale despre Dacia Duster, SUV-ul proaspat lansat la Salonul Auto de la Geneva.
1. Cum era firesc, Dacia urmeaza politica grupului Renault de a veni cu preturi imbatabile. Duster cu tractiune integrala costa intre 12.300 si 15.600 de euro, iar versiunile 4×2 costa intre 10.300 si 13.800 de euro. Aceste preturi nu mai lasa loc de nici un comentariu.
2. Duster mi se pare submotorizat. Poate o sa-mi schimb parerea dupa ce o sa conduc masina, dar, pina atunci, ma indoiesc ca niste motoare de 85, 105 si 110 CP sint suficiente pentru un SUV compact. Chiar daca cele diesel au un cuplu mai mare.
3. Imi place cum arata. Stiu ca este o chestie de gust, dar chiar nu ii inteleg pe cei care spun ca Duster este urit. Nu vreau sa dau nimanui lectii de estetica, dar imi permit luxul de ma caca in gusturile unora, chiar daca le convine sau nu. Pai, oameni buni, daca Duster este urit, atunci ce sa mai zicem de Ssang Yong Actyon, ca sa dau doar primul exemplu care-mi trece prin cap?!
4. Duster completeaza gama Dacia care, in acest moment, poate spera fara nici o exagerare sa devina lider la vinzari pe pietele emergente. Sint curios care va fi reactia pietei de la noi, unde sint sigur ca multi o sa strimbe din nas la ideea de a-si cumpara un SUV facut de Dacia. Bag mina-n foc ca o sa fie o multime de cocalari fitosi care nu o sa poata sa-si miste hoiturile intr-o masina «made in Romania». Sau care nu este Q7, X5, Cayenne, Q5, X3… sau care nu este disponibila si in culoare alba…
5. Mai am si alte critici, in afara de motoare. Nu mi se pare normal ca echiparea de top, Laureate, sa nu aiba in echiparea standard jante de aliaj, ESP, geamuri electrice in spate sau radio CD cu MP3 si comenzi pe volan. Este discutabil daca toate acestea isi au locul pe primele doua versiuni, Duster si Ambiance, insa nu cred ca ar trebui sa lipseasca de pe Laureate. Si sa fie in standard, nu niste optionale pentru care mai trebuie sa platesti inca 700 de euro in plus fata de pretul de baza al versiunii.
Cam atit la prima vedere. Astept sa o conduc, ca sa pot emite o parere mai la obiect.
Stiti cu totii ca Renaultsport a produs o versiune de competitie a Dacia Duster, care va fi pilotata de Alain Prost in Trofeul Andros. Multa lume a spus ca este o prefata a SUV-ului Dacia. Eu va spun doar ca, de la acest Duster de competitie, SUV-ul va prelua intr-o oarecare masura partea frontala si cea posterioara. In rest, este o masina de competitie care nu are nici o legatura cu modelul de serie. Duster pentru Trofeul Andros are tractiune integrala conceputa special pentru aceasta competitie si un motor V6 de provenienta Nissan. Plecind insa de la aceasta masina, ma gindesc ca SUV-ul Dacia va fi unul de dimensiuni mai mici, gen Nissan Qashqai sau Suzuki SX4. Adica mai degraba un crossover, lucru logic daca dam crezare zvonurilor ce spun ca va avea un motor pe benzina de 1,6 litri si un diesel de 1,5 litri. Evident, ambele de provenienta Renault.