Articole din categoria ‘Personal’

Cum ne apreciaza altii valorile

28-02-2010

Absolut intimplator mi-a ajuns la urechi povestea lui Aurel Foiciuc. Sint sigur ca nu stiti cine este si, spre rusinea mea, nici eu nu stiam pina la momentul in care am aflat mai multe detalii de la o colega din TVR, prietena de familie cu el. Aurel Foiciuc a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de iarna de la Albertville (Franta), din 1992. Dupa mai multi ani, nebagat in seama de nimeni din Romania, omul a ajuns in SUA, la Salt Lake City. Ca orice schior, s-a dus la un interviu pentru un post de monitor de schi. Oamenii de acolo l-au intrebat ce il recomanda pentru acest post, iar el le-a povestit ca a participat la Jocurile Olimpice. Angajatorul s-a interesat imediat despre el, a descoperit ca asa este si l-a angajat pe loc, fara sa conteze ca cel mai bun rezultat al sau in 1992 a fost un loc 41 la slalom. Dupa ce a inceput sa lucreze, in instalatia de sunet de pe pirtii se anunta de fiecare data cind avea lectii ca va cobori “Olimpicul” Aurel Foiciuc. Asa stiu americanii sa aprecieze un participant la Jocurile Olimpice, chiar daca acesta era un roman care nu a avut nici macar niste rezultate senzationale.
In schimb la noi, in Romania, ni se rupe de oamenii care, intr-o mai mica sau mai mare masura, au facut ceva pentru tara asta. Chiar si doar la nivel de imagine al ei. De Ghita Muresan mai stia cineva ceva, in afara de pasionatii baschetului, pina sa apara in reclamele pentru Vodafone? Si sint sigur ca mai sint o multime de alti romani in situatia lui Foiciuc sau a lui Ghita. In schimb la noi se promoveaza toate non-valorile care ajung sa fie importante in sport sau in alte domenii. Si ne mai miram de ce tara asta se scufunda din toate punctele de vedere.

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Citeva ginduri

2-02-2010

A trecut o gramada de timp de cind nu am mai scris ceva pe blog. Am simtit nevoia de o pauza de la scris in timpul vacantei de iarna. Dar mi-am revenit si ma pregatesc sa plec la Miami, pentru Super Bowl XLIV! Asa ca, de vineri pina duminica, o sa va tin la curent pe blog si pe Twitter cu ce se intimpla prin South Florida.
Pina atunci, iata citeva ginduri vizavi de evenimente intimplate in ultimul timp. Unele poate ma intereseaza doar pe mine, altele poate va intereseaza si pe voi:

1. Au trecut si alegerile, iar clasa politica din Romania este in continuare varza. Avem numai incapabili peste tot, parca sintem condusi de molii, vorba lu’ Cheloo.

2. Am promis sa nu scriu de fotbal, dar nu pot sa ma abtin. In sfirsit, Mutu a confirmat! Dupa povestea cu cocaina de la Chelsea, speram din tot sufletul ca omu’ sa isi revina, sa arate ce poate. Si a facut-o, s-a dopat iarasi! Povestea cu pastilele de slabit nu o inghit, probabil s-a saturat de prafuri si s-a gindit sa treaca la pastile… stitit voi ce vreau sa spun. Pina la urma, tot raul spre bine. Vorba unei cunostinte, Mutu vrea sa slabeasca, iar Razvan Lucescu a scapat de greutati! Sau de un “caracter” de exceptie…

3. Dupa 17 ani, echipele clasate pe primul loc in conferinta la finele sezonului regulat ajung sa se intilneasca in Super Bowl. In 1993, Dallas Cowboys au batut pe Bufallo Bills cu 30-13. Anul acesta merg pe mina celor de la Indianapolis Colts, desi, ca fan Patriots, sper sa bata New Orleans Saints!

4. In Romania ninge la greu, iar responsabilii cu drumurile au fost luati prin surprindere din nou. Ii sfatuiesc sa se pregateasca cu multa grija pentru ninsorile abundente care or sa cada in iulie!

5. La conferinta de presa a APIA (Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania), vice-presedintele Brent Valmar (boss-ul de la Porsche Romania) a spus ceva de genul ca multi dealeri au dat faliment pentru ca bancile nu au mai dat credite si pentru ca societatile de leasing au venit cu produse foarte scumpe. In rest, importatorii si dealerii nu au nici o vina… Asteptam de mult momentul in care piata le-o va da la gioale si in care vom vedea cine este cu adevarat vinzator.

6. Un prieten imi spunea acum citeva zile ca bloggerii nu sint adevarati ziaristi. In opinia lui, daca vreun blogger ar avea cu adevarat un cuvint de spus si daca ar avea cu adevarat niste opinii coerente, atunci ar fi invitat sa scrie macar saptaminal si in diverse publicatii de larga circulatie. Pentru el, in 99,9% din cazuri, blogurile sint doar o metoda de refulare. Nu sint de acord cu el, dar nici nu am suficiente argumente ca sa il fac sa isi schimbe impresia. Voi ce ziceti?

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Adio, Maestre!

11-11-2009

S-a dus si Gheorghe Dinica… talentul meu literar este insuficient sa scriu despre ce a insemnat Maestrul pentru mine. Probabil ca acum se bucura cu Stefan Iordache la un pahar de shpritz si cinta piesele ce le interpretau de obicei cu Nelu Ploiesteanu. Insa cuvintele sint de prisos, asa ca haideti sa ne mai bucuram inca o data de replicile Maestrului Gheorghe Dinica. Domnul fie cu tine, Maestre! Odihneste-te in pace!

La acest articol: 2 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Impresionantul Lance Armstrong

8-07-2009

Uite ca m-am apucat sa scriu si de ciclism. Nu sint un specialist, dar am urmarit multi ani de zile Turul Frantei, asa ca ma pasioneaza si am macar o idee despre subiect.
Am doar citeva idei pe care vreau sa vi le impartasesc, ca sa nu va plictisesc, mai ales pe cei care se pricep mai bine ca mine…
Indiferent pe ce loc va termina Le Tour, Lance Armstrong ramine impresionant. La virsta lui (37 de ani), dupa o pauza de 4 ani, dupa accidentarea din Il Giro si dupa vechile probleme cu cancerul, uite-l la 0,22 secunde de tricoul galben. Omul este tare, frate! Nu zic ca va cistiga. Are sanse, insa mai este mult de dat la pedale. Din etapa a 7-a o sa ne dam seama cam pe unde este fata de contracandidati. Dar sa nu uitam ca a scapat intr-o oarecare masura de o bun parte dintre ei, cum ar fi Carlos Sastre, Cadel Evans, Denis Menchov sau fratii Andy si Frank Schleck. Or mai fi si altii, dar v-am mai spus ca nu sint specialist. Ce-i drept, nu a scapat de Alberto Contador, coechipierul caruia sigur nu i-a picat bine faptul ca, pina acum, echipa Astana l-a sustinut mai mult pe Lance. Ba chiar si baietii de la Columbia HTC l-au ajutat, daca ne gindim la etapa a treia, dar pe acolo vad si un vechi prieten si coechipier al lui Lance, pe George Hincapie. Plus ca e si echipa americana, din Colorado, pe unde locuieste si Armstrong, asa ca nu ma mira.
Ma rog, vedem in munti ce se va intimpla, pentru ca acolo se cistiga Le Tour. Insa pina acum organizatorii bag mina-n foc ca sint super fericiti de locul ocupat de Lance, pentru ca pot face un marketing de exceptie.
Si ca sa inchei cu ideile mele, uite cum Lance a fost nevoit aproape sa-l arunce de pe bicicleta sa pe actorul Ben Stiller, pentru a putea sa inceapa incalzirea pentru contra-timpul pe echipe de ieri.


Ben on Lance’s TT Bike Before Stage 4 — powered by http://www.livestrong.com

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Vama Veche

2-07-2009

Daca trupa Vama Veche e deja istorie, scriu despre satul Vama Veche. Comuna, statiunea, cum vreti voi sa o numiti. Ma duc off-topic, stiu asta, dar pina la urma nimic nu poate fi off-topic pe blogul meu, daca e scris de mine si ma reprezinta.

Am ajuns sa scriu despre subiectul Vama veche dupa ce am fost intr-o mini-vacanata pe la mare – motiv pentru care am si luat pauza de la scrisul pe blog. Evident, am stat in 2 Mai, conform obiceiului, insa am ajuns citeva seri si prin Vama. Recunosc ca vara trecuta nu prea am apucat sa pun piciorul pe acolo – din motive de muncit ca vita inhamata la caruta – asa ca am descoperit acum, dupa doi ani de zile, o noua Vama. Ca este una cu pista de biciclete, faleza sau ce or mai vrea sa fie cele doua dire de ciment, asta e una. Insa cel mai rau ma doare ca am descoperit o noua Vama mai plina de cocalari decit acum doi ani. Mai plina de oameni de doi bani veniti acolo doar pentru ca “toata lumea se duce in Vama”. Fratilor, nu am reusit nici macar sa ma imbat cu draga inima, ca in urma cu niste ani de zile, cind am vazut ce fel de idioti aveam prin jurul meu – recunosc, eram si “pazit” de nevasta-mea, dar ea inca de seara se obisnuia cu ideea ca ma va “pierde temporar” la un moment dat.

I-am vazut pe unii echipati ca pentru Bamboo si incercind sa ajunga cu masina cit mai pe plaja. Stiu ca nu e nimic nou, dar speram ca s-au mai dus dracului dupa ce au aflat ca in Vama se asculta rock, se bea votca cu bere – cazul unora :) – si se doarme pe nisip. Nu se sta la masa, pe canapele, nu se asculta muzica house si nu se comanda sampanie cit mai scumpa doar ca sa pariu ciumeg. In fine…

Lume multa a fost doar in weekend – astept sa inceapa o data sezonul ala faimos, dintre 15 iulie si 15 august -, iar majoritatea ei era impartita intre Stuf si Expirat. Ca sa fiu sincer, parca muzica era mai buna la Stuf, dar deja sint circotas. Cu alte cuvinte, astea erau singurele doua locuri unde mai era ceva agitatie. Dar, si aici, tot plin de cocalari. Cel mai nasol este ca erau si din aia care se baga in seama, nu erau din ailalti constienti de cretinismul lor, care isi vad de treaba si se imbata din doua beri.

Asa ca, dupa ce am plecat treaz la culcare si foarte dezamagit, am ajuns la concluzia ca nu prea ma mai trage ata sa ma duc prin Vama. Sau, cel putin, nu sa stau pe acolo. O sa parchez mereu de acum incolo la 2 Mai si, cind am chef de shpritz si de ceva nervi, o sa mai trec si prin Vama. Daca nu, digul mic din 2 Mai sa traiasca, ca asa frumos se vede rasaritul de acolo… Paul si cu Manescu stiu asta…

La acest articol: 1 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Campanie LG

10-06-2009

Inainte sa-mi fac blog-ul, am tot discutat cu Manafu despre acest subiect. Imi spunea, printre altele, ca diferite companii fac tot felul de campanii legate de bloguri, de multe ori fiind puse la bataie si premii interesante. Evident ca nu ma gindeam la acel moment – si nu ma gindesc nici acum, cind blogul meu este abia la inceput – ca voi intra intr-o asemenea campanie. Iata insa ca o fac, nu ca blogger ales de reprezentantii LG in Romania, ci din postura de concurent inscris pe blogurile participante la campanie. Corect, particip ca concurent, pentru ca bloggerii inclusi in aceasta campanie au spus ca – daca vor cistiga – vor pune la bataie respectivul LCD intr-un concurs organizat de fiecare in parte.

Unul dintre bloggerii care participa la campanie este Manafu, care testeaza deja un LCD produs de LG. El si-a lansat propriul concurs sub numele Sampler.ro. Dati click pe link-ul de mai jos si votati-ma!

La acest articol: 2 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Rookie in blogging

28-04-2009

In sfirsit, mi-am facut timp sa imi termin treaba la mandu.ro. Marturisesc ca lucrez de ceva timp la el, dar numeroasele activitati cotidiene m-au facut sa tot amin momentul lansarii. Gata, acum se poate spune ca sint un “rookie” in ale blogurilor, dar sper sa prind experienta in cel mai scurt timp.

Nu cred ca are sens dezvolt prea mult in primul post ce vreau de la acest blog. Va fi un site de informare si opinie, vizavi de industria auto si motorsport in principal, dar din voi scrie si de baschet, fotbal american si alte sporturi care ma pasioneaza. Vreau ca mandu.ro nu numai sa ma reprezinte, dar sa fie si o reprezentare virtuala a genului de presa care imi place. Care informeaza si comenteaza despre subiecte care merita si care nu urmareste doar tirajul/ratingul/numarul de vizitatori. Chiar daca o sa am 1-2 vizitatori o viata intreaga, nu o sa scriu niciodata despre fotbal (asta european), despre scandaluri si indivizi care au ajuns personaje publice doar pentru ca au fost creati de presa sau pentru ca au bani – apropo, oameni gen Gigi Becali nu va aduc aminte de filmul “Natural Born Killers”? Noroc ca nu se apuca sa si omoare lumea. Inca…

Gata, acesta a fost primul meu post. A iesit destul de lung, avind in vedere ca la inceput nici nu stiam ce sa scriu. Va las si va promit ca voi avea cite ceva de zis intr-un ritm sustinut!

By the way… ma puteti gasi si pe Twitter sub numele de LaurMandu. See ya!

La acest articol: 2 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Switch to our mobile site