Articole cu eticheta ‘Circuit de Catalunya’

De ce se depaseste greu pe Circuit de Catalunya?

20-05-2011

Cu exceptia traseului de la Monaco, Circuit de Catalunya este unul pe care se poate depasi foarte greu. |n ultimele 20 de curse, pilotul care a plecat din pole position a cistigat de 16 ori, iar in ultimii 10 ani acest lucru s-a intimplat de fiecare data.

Principala problema in efectuarea depasirilor este faptul ca linia dreapta de 880m este precedata de un viraj foarte rapid. In acesta este foarte greu sa stai imediat in spatele masinii din fata ta, din cauza turbulentelor aerodinamice, iar astfel nu apuci sa dai un ata decisiv pe linia dreapta. In plus, pe circuitul de la Barcelona se fac foarte multe teste inaintea sezonului, asa ca setarile ideale nu mai sint un secret pentru nici una dintre echipe.

Poate va intrebati de ce nu se poate sta in spatele masinii in virajul dinaintea liniei drepte? Raspunsul este foarte simplu, si se bazeaza pe datele de telemetri oferite presei de Mercedes GP. Conform senzorilor pentru masurarea fortei de apasare, cu cit de apropii mai mult de masina din fata, cu atit aceasta este mai mica, ceea ce imprima un caracter subvirator monopostului. Acest efect incepe sa se faca simtit cind distanta fata de masina din fata este mai mica de 3 secunde. Cind te apropii la mai putin de o secunda de monopostul din fata, cel pilotat de tine pierde 7% din forta de apasare pe puntea fata; daca ajungi la 0,5 secunde, se pierde 12% din aceasta forta.

Conform statisticilor, in ultimii ani au existat foarte putine depasiri la Barcelona. Per total, in 2008 au fost 11, in 2009 s-au inregistrat 3, iar in 2010 au fost 10. Insa, atentie, in acestea au fost incluse si depasiri provocate de o greseala a pilotului din fata, respectiv cele ale masinilor intirziate. Daca le excludem pe acestea, conform statisticilor, in 2008 s-au inregistrat doua depasiri, in 2009 au fost 3, iar in 2010 tot doua.

Pentru cursa din acest an, specialistii se asteapta totusi la mai multe atacuri reusite, avind in vedere faptul ca in etapele alergate pina acum media de depasiri a crescut foarte mult fata de sezonul trecut. Spre exemplu, la Melbourne au fost 12 depasiri, la Sepang s-au numarat 29, iar in Turcia nu mai putin de 31. In aceste conditii, pentru Marele Premiu al Spaniei se estimeaza un total de 17 depasiri, aici fiind incluse si cele ale masinilor intirziate. Voi ce ziceti, credeti ca vor fi mai multe?

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Switch to our mobile site