Articole cu eticheta ‘NFL’

Meet Zoli!

6-12-2010

mesko_11De curind am fost sa vad meciul New England Patriots – Indianapolis Colts si am avut ocazia sa il cunosc pe primul roman din NFL: Zoltan Mesko. Punter-ul de la Patriots are numai 24 de ani, dar mi-a facut o impresie deosebita.

Hai sa incerc sa va ofer o comparatie cit mai edificatoare. Ii stiti pe baietii de bani gata de prin Dorobanti, cu masinile lor scumpe si multe fite in cap? Ei bine, Zoltan este exact opusul lor, chiar daca ar avea toate motivele sa fie asa. Pina la urma, a ajuns sa joace in una dintre cele mai puternice ligi din lume, la una dintre cele valoroase francize ale acesteia unde cistiga bani frumosi. Este abia la primul an intre profesionisti, dar pina acum si-a facut bine treaba si este apreciat de toata lumea.

Ca sa continui comparatia inceputa mai devreme, Zoli mi-a demonstrat ca este total diferit fata de tinerii faimosi si cu bani din Romania. Inca de acum se gindeste ce sa faca dupa ce isi va incheia cariera si nu ii place sa arunce peste tot cu banii. Chiar daca ii are…

Atit vroiam sa spun despre ele. Nu intru in mai multe detalii, pentru ca le puteti gasi in materialul pe care l-am publicat in Adevarul.

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Zoli Mesko, primul roman din NFL

10-05-2010

Zoltan Mesko avea 12 ani cind a plecat din Timisoara in SUA, alaturi de familie. Acolo a ajuns sa joace fotbal american la colegiul Michigan, iar la sfirsitul lunii aprilie a fost draftat de New England Patriots. Zoli are sanse foarte mari sa prinda lotul final al echipei si sa ramina punter-ul celor de la Patriots cind va incepe sezonul 2010-2011.
In urma cu citeva zile am facut un interviu cu Zoli, pe care l-am publicat in ziarul Adevarul si pe care il puteti citi aici.

La acest articol: 3 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Super Bowl XLIV, partea 3

7-02-2010

Am ajuns la Sun Life Stadium! Mai sint ceva mai putin de 4 ore pina la kickoff. Pina sa scriu cite ceva despre atmosfera, am descarcat primele poze facute la fata locului. Enjoy!

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Super Bowl XLIV: partea 2

6-02-2010

Finala NFL a stabilit intotdeauna recorduri de audienta, de incasari, de popularitate si de ce mai vreti voi. Iata citeva «Facts & figures» foarte interesante.

- NFL vs Evenimente din Showbizz (in SUA)
In 2009, Super Bowl XLIII a avut un rating de 42.0 si a fost urmarit de 98,7 milioane de oameni. Pe locurile 2 si 3 au fost finala NFC (rating 30.6; 57,9 milioane telespectatori) si finala AFC (rating 26.3; 46,9 milioane telespectatori). Apoi au urmat, in ordine Premiile Oscar 2009 (rating 20.6; 36,3 milioane telespectatori), Premiile Grammy 2009 (rating 11.2; 19,1 milioane telespectatori), Golden Globes 2010 (rating 10.0; 17 milioane telespectatori) si Premiile Emmy 2009 (rating 8.7; 13,5 milioane telespectatori).

- Femeile adora sportul in SUA si, in special, NFL!
Conform sondajelor facute la americani, femeile sint foarte interesate de sport. Astfel, 30% dintre femei se uita la NFL, 14% la MLB, 10% la College Football, 8% la NASCAR si 7% la NBA.
In total, in fiecare weekend, 375.000 de femei sint prezente in tribune la meciuri de NFL si 45 de milioane de femei urmaresc partidele la televizor.

- Anul acesta, in ziua meciului, se estimeaza ca vor avea loc 7,5 milioane de petreceri in toata SUA, la care vor participa aproape 44 de milioane de oameni.

- Magazinele de electronice estimeaza ca totalul televizoarelor (aici includ LCD-uri, plasme, etc) ce se vor vinde in saptamina meciului va ajunge la 1,5 milioane.

- Cu ocazia Super Bowl-ului, americanii organizeaza acasa mai multe petreceri decit fac cu ocazia Revelionului.

- In SUA, Super Bowl Sunday este a doua zi din punct de vedere al consumului de mincae, dupa Thanksgiving.

- In weekend-ul cu Super Bowl-ul au loc cele mai putin nunti din tot anul in SUA.

- In 2010, preturile oficiale ale biletelor la meci variaza intre 500 si 1.000 USD. La Super Bowl I, tichetele au costat intre 6 si 12 USD. Preturile au depasit 100 USD pentru prima data la XXII si au ajuns in premiera la 1.000 USD (pret oficial) anul trecut, la Super Bowl XLIII.
Distributia biletelor la meci se face in felul urmator: 17,5% pentru echipele participante, 5% pentru echipa ce gazduieste meciul, 1,2% pentru fiecare dintre celelalte 29 de echipe din liga, 25,2% pentru NFL (care le distribuie la sponsori, parteneri, etc)

- In SUA, 92,1% dintre telespectatori se uita la transmisia TV pentru meci, 5,6% pentru reclamele din momentele de intrerupere, iar 2,3% pentru show-ul din pauza.

- La Super Bowl I, in 1967, un spot publicitar in timpul meciului a costat 42.000 USD. Pretul a depasit pentru prima data suta de mii in 1974, la Super Bowl VIII (103.000 USD), iar la un milion a ajuns in premiera in 1995, la Super Bowl XXIX (1.150.000 USD). La Super Bowl XXXVII, in 2001, s-a trecut pentru prima data peste 2 milioane USD, iar anul trecut a ajuns la 2.800.000 USD. In 2010, pretul mediu pentru un spot de 30 de secunde este intre 2,5 si 2,7 milioane de dolari.

- Meciul de anul trecut a fost urmarit in 185 de tari si teritorii de pe intreg mapamondul (in Romania la Sport1, ca si anul acesta)

- Iata ce au raspuns americanii la intrebarea «Care este cel mai bun job la Super Bowl?»: 38,7% au ales sa fie jucatori, 32,98% comentator/reporter, 17,25% cheerleader, 6,37% antrenor si 4,71% arbitru.

P.S. Am pus si citeva poze facute prin South Beach vineri seara si simbata dimineata. Unele sint facute cu telefonul mobil, asa ca scuze pentru calitate. More to follow…

La acest articol: 2 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

NFL a cucerit Anglia

3-11-2009

New England Patriots si Tampa Bay Bucaneers le-au demonstrat englezilor ce inseamna fotbalul american in templul soccer-ului, Wembley Stadium

img_3921

Incepind din 2007, NFL traverseaza Oceanul Atlantic in fiecare an, pentru un meci de sezon regulat pe stadionul Wembley, din Londra. Dupa New York Giants, Miami Dolphins, San Diego Chargers si New Orleans Saints, a venit rindul celor de la New England Patriots si Tampa Bay Bucaneers sa joace Wembley. Pentru o tara europeana, englezii au lasat impresia ca sunt foarte interesati de fotbalul american, avind in vedere ca 84.254 de oameni au fost prezenti in tribune, meciul fiind “sold-out” in conditiile in care pretul biletelor varia intre 30 si 140 de lire sterline, in functie de zona in care erau locurile. Chiar si ziarele britanice au acordat spatii ample acestui eveniment, in unele cazuri chiar inaintea materialelor despre campionatul lor intern de fotbal (soccer).
Meciul in sine, dupa cum era de asteptat, a fost unul usor pentru Patriots (5-2). Bucaneers (0-7) nu aveau nici o victorie inaintea acestei partide si au ramas tot fara succes, dupa ce au fost spulberati cu 35-7. Desi ofensiva celor din New England nu a fost fara greseala, quarteback-ul Tom Brady aruncind si doua interceptii, Patriots nu au avut probleme in acest meci.

Patriots Party

New England Patriots este cea mai populara echipa de fotbal american din Anglia, lucru care poate se datoreaza si numelui. UK Patriots Fan Club a organizat in seara dinaintea meciului o petrecere la care au fost prezenti aproape 600 de fani, in Sports Cafe, unul dintre cele mai mari baruri de sport din Londra, aflat chiar linga Trafalgar Square. La petrecere a venit si Robert Kraft (proprietarul echipei), Troy Brown (fost jucator), citeva “cheerleaders” si mascota Pat Patriot, care au acordat autografe si au facut poze cu fanii. Kraft a venit si cu 12 bilete la meci, care au fost puse la bataie intr-o tombola, alaturi de alte premii gen tricouri de joc cu autografe, casti, mingii sau ceasuri. Marele Premiu a fost cistigat de un irlandez si consta in doua bilete la un meci de acasa din sezonul 2010 si doua nopti de cazare la noul hotel de patru stele construit in Patriot Place, complexul unde se afla si Gillette Stadium.

Kraft si soccer-ul

Patronul echipei din New England, Robert Kraft, a declarat ca este interesat sa cumpere echipa de fotbal Liverpool, insa va face asta doar daca se va introduce o limita salariala in campionatul Anglie. El considera ca fara aceasta limita este mai mult o competitie intre patroni decit intre echipe, proprietarii cu cei mai multi bani putind sa cumpere mereu cei mai buni jucatori. Kraft nu ar fi singurul patron din NFL care ar fi implicat si in Premiership League. Malcolm Glazer si familia sa detine Tampa Bay Bucaneers (adversara celor de la Patriots in meciul de pe Wembley) si Manchester United. Interesant este ca, daca Kraft ar fi fost proprietarul celor de la Liverpool, l-ar fi invins pe Glazer de doua ori intr-un interval de citeva ore, pentru ca duminica dupa-amiaza, inaintea partidei de NFL, Liverpool a batut pe Manchester United cu 2-0.

P-A-T-S, Let’s go Pats!

Acest slogan s-a auzit de multe ori pe stadionul Wembley, avind in vedere ca fanii celor de la Patriots erau de zeci de ori mai multi decit cei ai echipei din Tampa. Chiar daca NFL a facut tot posibilul ca acest meci sa fie ca unul jucat pe teren propriu de Tampa Bay (echipa considerata gazda), impartind stegulete cu Bucaneers la toti spectatorii, jocul a parut mai degraba unul pe teren propriu pentru Patriots. Pentru spectatcol, chiar si fanii Patriots fluturau steguletele, dar peste tot in tribune se vedeau aproape numai tricouri ale echipei New England.

Fashion & Brady

Tom Brady , quarterback-ul echipei din New England, a fost imbracat impecabil, la costum, la toate prezentele publice, mai putin antrenamentul oficial si meciul, evident. Wes Welker, wide receiver-ul celor de la Patriots, povestea la antrenament ca, la sosirea in Londra, Brady era singurul jucator imbracat la costum din toata echipa. Inca de pe aeroport, coechipierii nu au ratat ocazia de a face glume pe seama lui, intrebindu-l daca a venit la Londra pentru o tranzactie la bursa. Auzind povestirea lui Welker, Brady – care este casatorit cu supermodelul brazilian Gisele Bundchen – s-a multumit sa precizeze in gluma ca nu este cazul ca Welker sa ii dea sfaturi vizavi de cum sa se imbrace, pentru ca tinuta oficiala a lui Wes este unca compusa din blugi, camasa si pantofi casual.

P.S. Am pus si o galerie foto. O parte dintre poze le-am facut cu telefonul mobil, asa ca va rog sa scuzati calitatea lor. In acelasi timp, scuze pentru intirzierea cu care public acest post. Din fericire pentru vremurile actuale, am avut foarte multa treaba de cind m-am intors de la Londra.

La acest articol: 0 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Scurt ghid al NFL

10-09-2009

pittsburgh-steelers

In aceasta noapte incepe sezonul de NFL. Sau fotbal american, pentru cei mai putini familiarizati cu numele ligilor sportive americane. Ca de obicei, balul este deschis de campionii de la Pittsburgh Steelers (foto), care vor juca pe teren propriu cu Tennessee Titans. Cei care vor sa vada meciul se pot trezi vineri dimineata, la ora 03:30, sa se uite in direct pe Sport 1 sau se pot uita la reluarea din timpul zilei de vineri, de la ora 13:15.
Dupa cum am promis cu ceva timp in urma, revin cu citeva detalii despre fotbalul american pentru cei mai putin familiarizati cu fenomenul. Va spun de la inceput ca nu o sa aprofundez foarte mult regulamentul (o puteti face si singuri aici) si nici nu o sa intru in multe considerente tactice, pentru ca acestea variaza enorm de la o echipa la alta si de la un meci la altul.

Cei care vor sa urmareasca NFL, trebuie sa stie ca in fotbalul american echipele sint compuse din trei compartimente: echipa ofensiva (care joaca fazele de atac), echipa defensiva (care face faza de aparare) si echipele speciale (special teams, in care sint si jucatori din ofensiva si jucatori din defensiva), care sint pe teren pentru “kickoff” (inceputul meciului sau repunerea mingiei in joc dupa ce s-a marcat) si “punt” (degajarea mingii). Ca numar de jucatori se joaca ca si in fotbalul european, 11 la 11, iar lotul cu care o echipa abordeaza sezonul regulat numara 53 de jucatori.

Regula de baza este foarte simpla. O echipa are la dispozitie un set de 4 posesii pentru a cistiga minim 10 yarzi. In momentul in care cistiga 10 sau mai multi yarzi, echipa aflata in ofensiva primeste un nou set de posesii. Spre exemplu, daca dupa prima posesie s-au cistigat 2 yarzi, echipa mai are inca trei posesii pentru a cistiga 8 yarzi si tot asa. Daca intr-o posesie jucatorul cu mingea este oprit in spatele liniei de “scrimmage” (linia imaginara de unde se repune mingea in joc), atunci yarzii pierduti fata de acea locatie se adauga la totalul yarzilor care mai trebuie cuceriti pentru a se obtine un “first down” si, implicit, un nou set de posesii.

Scopul final este sa inscrie un touchdown ce valoreaza 6 puncte si care este, daca vreti, echivalentul eseului la rugby. Diferenta este ca mingea nu trebuie culcata in “end zone” (terenul de tinta de la rugby), ea trebuind doar sa fie prinsa de un jucator aflat cu ambele picioare in “end zone” sau adusa pina in spatiul de deasupra “end zone”-ului, chiar daca jucatorul respectiv nu intra propriu-zis in acea zona. Dupa un touchdown urmeaza un “extra point”, echivalentul transformarii de la rugby, care valoreaza un punct. Dupa caz, echipa poate alege sa joace la mina dupa un touchdown, in loc de un “extra point”, si sa ajunga cu mingea in “end zone”, caz in care primeste doua puncte (2 point conversion). Daca nu reuseste acest lucru, atunci ramine doar cu cele 6 puncte aferente touchdown-ului.

A doua modalitate de a marca este “field goal”-ul, echivalentul loviturii de pedeapsa la rugby. O echipa alege sa incerce un “field goal” atunci cind dupa a 3-a posesie dintr-un set mai are destul de mult teren de cistigat si cind, evident, se afla suficient de aproape de buturi pentru a se reusi “field goal”-ul (cum spun americanii se afla in “field goal range”). Acesta valoreaza trei puncte, daca mingea este trimisa printre buturi. Diferenta fata de rugby este ca buturile se afla in spatele “end zone”-ului, nu in fata.

In afara de cele doua metode mentionate mai sus, o formatie mai poate inscrie si daca reuseste un “safety”, adica atunci cind unul sau mai multi aparatori reusesc sa culce la pamint pe jucatorul din ofensiva ce are posesia mingiei in propriul sau “end zone”. Un “safety” valoreaza 2 puncte pentru echipa aflata in aparare.

In ceea ce priveste setul de 4 posesii, daca o echipa nu reuseste sa cucereasca minim 10 yarzi, cea de-a 4-a poesie este – de obicei – folosita pentru “punt” (degajarea mingiei). In anumite situatii, echipa aflata in ofensiva risca si joaca la mina si a 4-a posesie, dar in cazul in care nici dupa aceasta nu cistiga terenul necesar, echipa adversa va incepe actiunea ofensiva din locul de unde a avut loc “snap”-ul (repunerea mingiei in joc). Din aceasta cauza, in cele mai multe cazuri se prefera “punt”-ul, pentru ca adversarii sa inceapa faza ofensiva cit mai departe de “end zone”-ul propriu.

Mai trebuie spus ca in fotbalul american, spre deosebire de rugby, este permisa o singura pasa inainte la fiecare posesie. Inapoi se pot da cite pase vrea echipa, dar acest lucru se vede foarte rar, pentru ca de cele mai multe ori poate echivala cu o pierdere de teren.

Cam atit deocamdata ca deja am scris un post enorm… Sfatul meu pentru cei care nu sint familiarizati cu fotbalul american este sa se obisnuiasca mai intii cu regulile urmarind meciurile, inainte de a incerca sa inteleaga jocul din punct de vedere tactic. Acest lucru nu este deloc usor, avind in vedere complexitatea numeroaselor scheme ofensive si defensive ale fiecarei echipe. Pe parcursul sezonului, daca va intereseaza sa intram in mai multe detalii legate de posturile jucatorilor, de sarcinile fiecaruia pe teren sau alte asemenea lucruri, va stau la dispozitie cu cea mai mare placere. Pina atunci, va astept cu intrebari si comentarii si sper ca am fost suficient de coerent cu micul meu ghid.

La acest articol: 6 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

O “reluare” fericita

10-08-2009

tom-brady-injury
Anul trecut, Tom Brady, quarteback-ul echipei de fotbal american New England Patriots, s-a accidentat la genunchi in primul meci din sezon si a stat pe bara tot anul, fiind operat de menisc si ligamente. Omul care l-a lovit a fost Bernard Pollard, safety-ul de la Kansas City Chiefs (foto). Locul lui Brady a fost luat de rezerva Matt Cassel, care a reusit un sezon bun. In aceasta vara – ironia sortii – Cassel a fost transferat la… Kansas City Chiefs, a semnat un contract pe 6 ani si multi bani, ajungind acum coechipier cu Pollard.

Ironia sortii insa nu se termina aici. Nu o sa va vina sa credeti ce s-a intimplat in training camp-ul celor de la Chiefs. De obicei, jucatorii ce evolueaza pe postul de quarterback nu sint loviti la antrenamente. Exact cind Cassel se pregatea sa arunce, Pollard a facut un blitz. Ca si in meciul cu Patriots din septembrie 2008. Ca si atunci, un om din linia ofensiva nu a reusit sa il blocheze pe Pollard. Exact ca in acel meci, safety-ul s-a aplecat, asteptindu-se ca running back-ul sa incerce sa il blocheze. Nici asta nu s-a intimplat, asa ca omul nostru s-a trezit ajungind direct la Cassel. I-a strigat disperat “Move!” si a incercat sa se opreasca. Insa inevitabilul s-a produs: a cazut pe piciorul sting al lui Cassel, exact cum a cazut si pe cel al lui Brady. Din fericire, fiind vorba de un antrenament, Pollard a reusit sa puna ceva frina, asa ca nu l-a lovit foarte tare pe coechipierul sau. S-au schimbat citeva cuvinte mai aspre pe moment, dar atmosfera s-a linistit rapid.

“Ciudat”, i-a spus Cassel la sfirsitul antrenamentului lui Peter King, editorialistul revistei Sports Illustrated. Pollard nu era nici el mai vesel. “M-am dus pe marginea terenului dupa incident. Am realizat ce s-a intimplat si mi-am spus Doamne! A fost ca o reluare!”

P.S. Pentru cei mai putini familiarizati cu fotbalul american si cu NFL, promit ca o sa scriu mai multe incepind din septembrie, cind debuteaza sezonul regulat. Acesta este unul dintre sporturile mele favorite si il urmaresc de ceva timp. Pina atunci, va invit sa va uitati la rezumatul primului meci din presezon, Tennessee Titans – Buffalo Bills (21-18), care s-a jucat duminica noapte in Canton, Ohio, acolo unde este Hall of Fame-ul fotbalului american.

La acest articol: 4 Raspunsuri Vezi toate raspunsurile...

Switch to our mobile site